Cand tata-socrofobia este mai puternica decat ornitofobia si insectofobia la un loc

Pe cuvant ca toate mi se intampla numai mie, ce sa fac, aleg eu sa fiu si fobica pe langa toate cele? Daca ati citit articolul meu de ieri  ” Satisfactii si dezamagiri” ati aflat ca n-am putut fotografia un deosebit de frumos fluturas cu bulinute de groaza si v-am dezvaluit despre oroarea pe care mi-o produc mie pasarile si insectele. Tatal celui care-mi va deveni in cateva luni sot, deci omul care-mi va deveni mie tata-socru, creste douazeci de gaini. Din pasiune, de.  Eu nu vreau sa stiu de ele, decat despanate, condimentate si bine coapte in cuptor,  desi dupa experienta de azi, sa ma ajute Dumnezeu sa mai vreau sa stiu si asa de ele. Plecat de acasa, intarziat, m-am pomenit responsabila de binele lor si transpirand, blestemand, atacand in cuvinte rastite si inraite de spaima omul meu candid de felul sau, am urcat de trei ori scara catre  cotetul lor (nici cu echilibrul nu ma laud) sa le dau de mancare si apa, mai mult pe langa decat in troace. Unu: n-am mai facut asta niciodata, sa ma pazeasca Domnul sa nici n-o mai fac. Doi: am aflat ca niste pasari nemancate si nebaute sunt si mai terifiante decat niste pasari pur si simplu, m-am simtit mai ceva ca-n Pasarile de Alfred Hitchcock, va jur. Trei: facand tot ce-am facut totusi pentru binele orataniilor alora , am realizat ca m-am captusit cu o noua fobie, tata-socrofobia. Daca nu m-as fi temut de oaresce reprosuri pline de dispret apropo de lipsa mea de inima pentru fetitele lui (…), nu as fi trait toata oroarea acelor zbateri de aripi, agitatia lor scarboasa  printre picioarele mele, etc. Ca sa le fac de ras si ca sa nu le dau satisfactie, imi infrunt dezgustul si ma duc sa le fac o poza . Acum ma duc.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu