De ce?

Daca nu-mi pune nimeni intrebari, imi pun eu , asa functionez: muncita de ganduri si dileme. Din cand in cand imi intreb sotul:” cum e-n capul tau acum, cum e in sufletul tau?” Eu nu stiu ca el ce e calmul, relaxarea psihica si emotionala. Realitatea mea interioara, subiectiva este dominata de mirari, de mereu si mereu alte nedumeriri. De ce sa vreau sa inteleg totul? Culmea e ca ceea ce inteleg cateodata, revelatia pe care o am, imi amplifica ci nu imi elibereaza framantarea. Ati observat ca cel mai adesea raspunsurile nasc alte intrebari? Sau ca ne tulbura intrebari inutile  a caror rezolvare  nu ne aduce nimic? Iata ce m-a mirat pe mine in ultimele ore: - de ce nu realizeaza cate un barbat cat poate fi de insuportabila pentru o femeie zgairea lui indecenta in ochii si la sanii ei? ( am trait douazeci de minute de exasperare pana am coborat din masina care ne purta pe amandoi, imi protejam pantofii noi in acel coltisor mai putin aglomerat din autobuz,  pentru mine nu am putut face nimic, macar i-am salvat pe ei); - de ce a refuzat o nenorocita de doctorita ortoped sa-mi acorde consultatia desi-i prezentasem trimiteri de la medicul de familie si de la neurolog spunand ca nu sunt de specialitatea dumneaei? si de ce mi-a vorbit atat de urat desi nu ne cunosteam, eu fiind dealtfel o prezenta chiar agreabila, inofensiva, ingrijita?  ce dumnezeu o face sa fie atat de lipsita de umanitate, de obraznica, la urma urmei? ; - de ce mi-am facut conturi pe Facebook si Twitter, de ce mi-am facut blog, de ce si-au facut altii blog? Bine, in ce ma priveste cam stiu, conturile s-au impus din pricina blogului iar acesta l-am facut ca urmare a unei provocari din partea unui profesor de social-media. Am continuat pentru ca de administrarea tuturor acestea nu m-am ocupat eu ci sotul si, mai ales, pentru ca am cititori, deloc multi dar fideli. Am descoperit bloguri bune de citit, imi place comunitatea aceasta care, culmea, m-a imbratisat de la inceput,dar nu stiu de ce si pana cand sa continuu. Imi raspund chiar acum , aici la o parte din aceasta dilema, de ce scriu:  pentru ca nu sunt obligata, pentru ca pot renunta oricand, pentru ca am girul implicit al celor care ma citesc, pentru ca nu mi se pretinde geniu de scriitor, pentru ca textele mele arata foarte bine publicate. Ramane sa gasesc raspunsul la intrebarea: pana cand?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu