Paroxism

…Si Totul a devenit Nimic si Nimicul a redevenit tot, dar un tot mai mic si mai slab si mai… fals. Intr-o secunda. Sau poate doua. Si cerul mi-a cazut in crestet cu un zgomot surd si am cazut din cer, in racnete stridente de salbatici rasculati, in urmatoarea secunda. Sau poate doua? M-am afundat in prapastie atat de adanc incat mi-e teama sa ma mai inalt, mi-e teama ca n-am sa mai pot niciodata. In abis l-am intalnit pe Zoroastru care bajbaia ca si mine prin bezna predicand despre o noua religie, un nou Dumnezeu, o noua era. L-am zarit o singura secunda neagra si afurisita si apoi a disparut in intunericul din mine.



…Si Intregul s-a spart in mii de cioburi fumurii, iar cioburile le-am adunat intr-o gramada trista care e dearte de a mai fi vreun intreg. Am vrut sa intorc Luna cu fata nevazuta spre Pamant, dar Pamantul nu a vrut sa vada decat fata Lunii pe care o cunostea deja, a refuzat sa admita ca ar putea sa existe ceva mai mult decat atat. Si Luna a acceptat sa se inoarca la ce a fost, ramanand adevarata numai o secunda. Sau poate nici macar atat. Cat de sinistru e adevarul asta camuflat in minciuna si cat de dureroasa e minciuna asta despre care stii ca e minciuna si totusi o impachetezi frumos in ambalajul unui adevar consumat. Si ca sa fii crezut, crezi si tu in minciuna cu iz de adevar credibil. Dar numai o secunda. Sau poate nici macar atat.

…Si Sfera a pocnit ca un balon de sapun care ti-a atins palma. In locul ei n-a mai ramas nimic tangibil. Au ramas numai sentimentele astea ciudate, amestecul asta care imi da fiori si imi goleste venele de rosul lor, invamaseala asta de frica si ura si panica si isterie si deznadejde si durere si … toate astea impinse la paroxism. Daca n-as sti ca sunt nemurioare, as incerca o sinucidere. Cand nemurirea devine apasatoare si te impinge spre nevroza, ce faci cu ea? Ce faci cand vrei sa te proiectezi in dumnezeul care crezi ca esti si nimeni nu crede ca esti asa cum esti si nu cum credeau cu totii ca erai? Ce e de facut cand nimeni nu intelege sensul frazelor tale, desi inteleg cu totii fiecare cuvant in parte? Ce-ti ramane de facut cand esti condamnat la eternitate, dar la o eternitate pe care o vei trai in minciuna, disimulare si intuneric? Cum traieste ingerul cazut despre care nici nu stii ca a cazut? Cand apogeul e atins, intensitatea sentimentelor ar trebui sa mai dureze cel mult o secunda. Dar daca secunda aceea va fi vesnica?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu