Un long dimanche de fiançailles

Acest film mi-a amintit de Baltagul şi despre sacrificiul uman. E posibil ca moartea să poată fi învinsă? E posibil ca intuiţia să fie cu adevărat palpabilă? E posibil ca un război sângeros, plin de atrocităţi să nu lase urme în sufletul unui tânăr de 20 de ani, logodit cu cea pe care o iubeşte de ani de zile şi a cărei inimi încă mai bate în palma sa?

Veţi vedea un film destul de dur, plin de durere, de suferinţă, devotament, sacrificiu care vă va schimba atitudinea asupra vieţii şi asupra legăturilor interumane. Atitudinea serafică a lui Audrey Tautou reuşeşte şi de această dată să înmoaie inimi de piatră, duritatea aparentă a  lui Marion Cotillard cauzată de piederea fiinţei iubite, dorinţa de răzbunare nu fac decât să arate că o iubire puternică nu are sfârşit. Aceste două femei, care nu fac decât să-şi caute iubiţii pierduţi undeva în tranşee, formează o adevărată Vitoria Lipan, o femeie puternică hotărîtă să-şi găsească bărbatul cu orice preţ.

Dacă sunteţi slab de inimă, nu vă recomand filmul, deoarece sunt unele scene mult prea dureroase. Dar şi de această dată filmul franţuzesc nu m-a dezamăgit. Îmi place că se pune accent pe oameni, pe trăiri, nu pe o acţiune care poate fi vândută mult prea uşor.

Veţi mai avea plăcerea să vedeţi pe Gaspard Ulliel şi Jodie Foster,  o Jodie care vorbeşte o franceză impecabilă în opinia mea.

Vizionare plăcută!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu