I’m a star

Astăzi nu a fost una din zilele mele cele mai bune.

Ca să înţelegeţi de ce şi ca să încep şi eu ca oamenii normali cu începutul, trebuie să povestesc despre seara trecută.

Aici la căminul unde locuiesc eu a fost jos în cafenea o petrecere caraibiană. Desigur că ar fi trebuit să ne costumăm însă fiecare s-a îmbrăcat cu ce a avut, că doar suntem studenţi. Petrecerea a ţinut până la 12 noaptea, noi am coborât pe la 9, dansând aproape neîntrerupt. Nu mă simţeam prea grozav, dar după un pahar de vin mi-am mai recuperat din puteri.

Astăzi însă m-am trezit alături de un pui de febră. Gâtul îmi era puţin inflamat de ieri, am ales să ignor gândindu-mă că trece cu un ceai. Mare greşeală. Buuun. M-am trezit înaintea ceasului, deşi parcă trecuse trenul peste mine, abia mă mişcam. Du-te la laborator, fă-ţi treaba, etc. La prânz am decis că e timpul să mai mănânc şi eu  (ieri am mâncat 2 pere şi o banană), căci altfel nu-i a bună, mai ales cu febra şi mai ales că nu mai mâncasem carne de 3 zile şi eram în sevraj. Dar ca de obicei, iar am dat banii degeaba căci nu am putut să mănânc decât jumătate. Însă m-am simţit ceva mai bine după dulcele gust al cărnii.



Văzând că nu mă pot juca cu gâtul şi febra persistentă, am mers la Monica să-mi dea antibiotice (ca o deşteaptă ce sunt, ăsta e printre puţinele lucruri pe care am omis să le iau din România). Noroc de ea!

La ora 14 înapoi la laborator unde a trebuit să discut rezultatele cu unul din colaboratorii mei şi apoi să fiu …. GHICI! Vedeta unui reportaj. Un jurnalist belgian face un reportaj despre studenţii veniţi cu programe europene aici la Reims. Înaintea mea au mai fost intervievaţi Iskender şi Maren, urmând să mai fie încă două persoane.

Cu mâna pe inimă spun că aveam o părere mult prea bună despre accentul meu. :) ) Toată lumea mă laudă aici că vorbesc bine franţuzeşte (mai ales că sunt mulţi studenţi străini care nu vorbesc franceză) deci probabil m-am umflat în pene. Însă atunci când m-am auzit vorbind îmi venea să fug mâncând pământul. Când voi primi filmarea (nu ştiu când) o s-o fac publică (şi aşa ea va fi publică, şi la TV şi pe internet) ca să mai râdă şi alţii.

Acum mă simt la fel ca dimineaţă, de fapt acum parcă ar fi trecut 2 trenuri peste mine, nu unul. Diseară (vinerea de obicei) e seara Espa (Asociatia Spaniolă), unde se poate bea o bere cu 2.5 euro. Eu desigur că o dau pe ceai, căci iau antibiotice. Sper însă să fiu în stare să ies.

V-am pupat!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu