Te iert! Sau nu…

Cel mai mult urăsc să văd oameni răi, care intenţionat şi cu “conştiinţa împăcată” fac un rău şi nu se uită în urmă. Oameni care nu se gândesc că faptele lor ar putea răni pe ceilaţi, că acele cuvinte spuse pentru a întoarce o replică ar putea să nu fie cea potrivită. Şi din păcate, am întâlnit mulţi asemenea oameni, care fără pic de suflet nu se uită la suferinţa altora, la durere. Pe mine nu mă miră, deoarece de-a lungul vieţii am avut “plăcerea” să trec prin fel de fel de situaţii.



Ce mă enervează însă este faptul când văd nişte copii răsfăţaţi, care nu au ştiut vreodată ce e greul, care au avut totul pe tavă, care nu au trebuit să muncească vreodată să îşi cumpere o haină ori o carte, cum “dăruiesc” răutăţi gratuite fiindcă aşa cred ei, că totul li se cuvine. Se vor crede mereu cei mai deştepţi, cei mai frumoşi, cei mai culţi, cei mai sociabili, mai plăcuţi de restul lumii, mai, mai, mai. Deşi de multe ori depind în totalitate de alţii, deşi uneori nu ar scoate nici o brânză din capetele lor pline de paie, deşi poate alţii râd de ei cum se maimuţăresc şi cum atuncă nişte ţoale pe ei fiindcă aşa e moda, ei cred că toată lumea e a lor.

Credeţi dragii mei, oricum nimeni nu vă ajunge nici cu prăjina la nas. Dar, ascultaţi la mine, şi când vă veţi împiedica, căderea va fi cea mai dureroasă. În loc să vă mai privească vieţile altora, în loc să mai spuneţi o mulţime de tâmpenii şi să vă pierdeţi viaţa urând şi invidiind pe alţii doar fiindcă sunt mai buni, mai talentaţi (şi nu vorbesc despre mine acum), încercaţi să trăiţi cu adevărat. Cumpăraţi o pâine pentru un sărac şi încercaţi să nu mai fiţi atât de răi deoarece vă urâţeşte. Vă deosebiţi cu adevărat de mulţime, de mediocritate, dar nu prin faptul că sunteţi buni, frumoşi şi deştepţi, ci prin faptul că sunteţi urâţi de la atâta răutate!